Copiii munţilor (Dealurile Măgurii III)

Pe uliţa satului, în lumina caldă a apusului n puşti merge ţanţoş pe un cal. În urma lui se ridică praful zilei de vară. De pe o colină apropiată un sătean îi strigă: „Pune-i hăţuri măi că n-o să-l mai opreşti”. Puştiulică, vrând parcă să dovedească contrariul începe sa aţâţe calul şi-şi vede de drum.

M-am uitat la acest copil şi am văzut în ochii lui bucurie în formă pură. Cu bascheţi în picioare, pantaloni scurţi, cu genunchii murdari de ţărână el era mândru pe calul său. În mijlocul munţilor, în satul Măgura acest copil era regele-uliţelor în acel moment. Unii îl priveau râzând, alţii înjurau că le ridică praful în cap … trei găini speriate aleargă repede pe sub un gard de lemn … un berbec priponit într-o ogradă fornăie şi behăie nervos şi deranjat … o iapă cu un mânz mic o ia la fugă pe lângâ gard.

În câteva clipe praful se lasă iar micul călăreţ e doar un punct mic în depărtare.

Copiii muntilor

Copiii muntilor

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0

Lasa un comentariu

Social Links

Toma Bonciu pe Youtube

Toma Bonciu pe Facebook

Workshopuri foto in perioada urmatoare