Prin luminişuri de pitici

Paşii calcă iarba, pietrele, potecile pădurii, trec pe lângă luminişuri, prin frunze, până în locul ştiut numai de mine: în luminişul piticilor. Aici, după crengi încâlcite şi spini nemiloşi e lumea lor dar nu oricine este primit. Se sperie repede, mai ales dacă vad un aparat foto.

Aici nu am reuşit sa-i surprind în cadru: nici nu-ţi vine să crezi cât de repede pot fugi şi se pot ascunde nişte creaturi atâr de mici. Cu căciuliţele fluturând în spate sau trase pe ochi, ascunşi după câte o frunză sau în cazul celor mai puţin inpiraţi după câte un fir de iarbă privesc miraţi la mine. Nu ştiu ce-o fi în mintea lor dar nu dau semne ca s-ar întoarce la copăcelul lor din clopoţei.

Aproape mă apucă râsul dar încerc să par serios … aşa că imi fac fotografia şi mă retrag în linişte ca şi cum nici nu am fost vreodată acolo. Ies din luminiş şi plec fără să privesc înapoi. În urma mea se aud iarăşi voci subţiri, paşi grăbiţi, crenguţe rupte … şi un sunet copilăresc din clopoţei.

Se spune că trebuie să ai ochi de copil pentru ai vedea!

Prin luminişuri de pitici

Prin luminişuri de pitici

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0

Lasa un comentariu

Social Links

Toma Bonciu pe Youtube

Toma Bonciu pe Facebook

Workshopuri foto in perioada urmatoare