În lumini parcă din altă lume, pădurea se dezvăluie încet, cu fiecare pas … contrastul de verde şi multicolorul toamnei îţi umple sufletul de amintiri uitate … în ceaţă zace o linişte totală: nici o pasăre nu cântă – doar foşnetul frunzelor trezeşte amorţeala. Şi pas cu pas pădurea îşi arată frumuseţea!
Cărarea de frunze ce aşteaptă să moară îmi conduce paşii tot mai adânc în pădure. Nu ştiu de ce în aceste moment simt cum în mine se revarsă o avalanşă de sentimente, de emoţii … amintiri din copilărie pierdute în colţuri demult uitate ale minţii … mirosul de umed – eram mic şi ne-a prins ploaia pe deal | o siluetă în ceaţă – eram mai mulţi copii în pădure şi un copac ciudat în ceaţă ne-a speriat pe toţi | vântul ce creşte în intensitate – cu ochii închişi simt vârful muntelui.
Şi toate acestea sunt acolo în fotografia făcută în acea zi cu ceaţă, toamna, în pădure … toate acele emoţii care exagerau imaginea pădurii, aruncând-o în mintea copilului din mine, în lumi de poveste, toate acele amintiri au rămas acum îngheţate în acest cadru … şi de fiecare dată când voi vedea această fotografie acele trăiri vor reveni, ca şi cum nu a trecut decât o clipă de când am fost copil!
Leave a reply