Suflet îngheţat de trăiri prea intense să fie suportate de un muritor,
O altă inimă moartă, pierdută în ceaţa timpului,
Frunze cazute la picioarele celui ce calcă pe cărări ascunse.
Copaci cu vârfurile privind înspre cer,
În timp ce lumea ta se năruie sub propriile trăiri.
In tot acest vacarm al sufletului poţi fi cel ce se ridică
Sau groparul propriei vieţi
Poţi fi cel ce dă sau cel ce primeşte.
Cărările padurilor sunt întotdeauna gata să te primească,
Invaţă să mergi cu suflteul prin aceste locuri
Şi să laşi negrele gânduri în ungherele mlăştinoase ale padurii.
Cărări spre suflet
4 Comments
FOTOGRAFIILE TALE SANT OGLINDA SUFLETULUI TAU SENSIBIL ,MISTERIOS SI IN PERMANENTA CAUTARE A FERICIRII.ESTI UN ARTIST LA PROPRIU SI LA FIGURAT ,IAR CEEACE FACI NU E DOAR FRUMOS DAR SI PROFUND.FELICITARI PENTRU ACESTE SUPERBE IMAGINI PE CARE LE DARUIESTI TUTUROR.
multumesc pentru comentariu si apreciere Manuela … toate cele bune 🙂
Imi place textul,si ii da mult mai multa insemnatate pozei!Padurea ta este un recipient ce aduna ganduri negre,le depoziteaza si le recicleaza.Pe urma le risipeste in ceata,le transforma in ceva frumos,picaturi de roua,cum numai natura stie sa faca.Imi place mult poze si asa alb negru,dar varianta color este preferata mea:)
multumnesc de comentariu Neli … intradevar padurea e ca un loc unde pot “lasa/scapa” de toate gandurile negre/stress …