Un drum lung şi plin de întâmplări ne aşteaptă pe fiecare. Atunci când fotografiezi oameni realizezi o fereastră în viaţa lor. Poate unii ar susţine că ceea ce ai surprins e doar un moment, o clipă, nicidecum o deschidere spre viaţa acelei persoane. Eu aş susţine contrariul!
Fotografia e vie, trăieşte prin ochii celor ce privesc. Chipul, silueta, persoana spune totul şi are o viaţă aparte … departe de legile fizicii acea persoană învinge timpul prin fotografie şi rămâne să „trăiască” până ce fotografia este distrusă sau pierdută, ferită de privirile care îi ţin seva vie, curgând.
Atunci când fotografiez peisaje depinde de starea în care mă aflu: uneori caut însingurarea, alteori, dimpotrivă, prefer prezenţa unei siluete. Aici, în această fotografie am încercat sa exprim acest concept de „fereastră în viaţă”. Nu mi-a plăcut niciodată convenţionalul şi nici nu-l voi susţine decât dacă serveşte unui scop clar. Aşa este şi această fotografie: neconvenţională … photoshopată cum spun unii.
După mine un fotograf trebuie să aibă curajul de a face orice, în arta sa pentru a reuşi să exprime o idee, un concept. În acest moment această fotografie reprezintă o „fereastră” către acea zi, către acel moment, către toate amintirle din acea clipă.
Bucuraţivă de fotografii: ele sunt maşina timpului! Nu a unui timp fizic, real ci a unuia sentimental, emoţional, un timp al amintirilor poate mult mai intens trăite decât atunci când s-au întâmplat!
Leave a reply