Sunt oameni care se opresc doar în ziua când mor … oameni care au muncit o viață și care deși poate vârsta sau bolile îi apasă ei merg înainte, repetând un ritual știut de la părinți, de la bunici, din generație în generație.

Pe această bătrână am întâlnit-o în seara de duminică pe ulițele din Măgura, dupa ce cu o zi înainte am vazut-o la cosit. Bătrânețea și-a spus cuvântul căci femeia merge aplecată de spate … și cu toate astea nu se plânge. Bidoanele din mâna sa probabil vor fi umplute cu apă și cine știe de unde va trebui să le care … iar acest lucru se întâmplă zilnic. Si totuși mersul ei e sprinten și când trece pe lângă tine îți spune „bună seara” de la distanță, parcă încercând să se asigure că ea va saluta prima. Acest salut pe care l-am primit de la absolut toți locuitorii acestui sat e parcă o mândrie a lor, personală … și efectul, pentru mine, este unul singur: respect!

Așa sunt oamenii din Măgura și probabil din multe alte sate din România: bucuroși de viața lor, politicoși și deschiși … acești oameni muncesc pentru că așa știu să trăiască și probabil se vor opri în ziua în care vor închide ochii pentru totdeauna.

Oameni care nu se opresc