Poveștile copilăriei mă urmăresc peste tot și orice experiență vizuală diferită de ceea ce sunt în mod normal obișnuit sa văd mă trimite automat cu gândul la poveștile care mi le citea bunica. Ființele pădurii, lumile ce se deschid la rostirea cuvintelor magice intr-un anumit loc și moment, pădurile fermecate, toate acestea sunt vii in mintea și ochii mei.

Atunci când oportunitatea se prezintă printr-o zi cu o ceață spectaculoasă într-o zi de toamnă, într-una din cele mai interesante păduri din care am intrat, în acel moment copilul din mine își ia camera foto și pășește pe cărări portocalii, printre copaci cu ochi și zeci de mâini în loc de crengi, printre ființe numai de el știute și văzute, prin cețuri albastre …

Vă invit prin această imagine să redeveniți copii! Retrăiți poveștile copilăriei, închideți ochii și permiteți-vă să zâmbiți cu gura până la urechi atunci când vă veți aminti de casa bunicii, de poveștile cu zâne, de dulceața de nuci, de păturile puse pe umeri de mici domnitori, de coifuri de hârtie … de tot ce ați trăit! Nu uitați acele momente … rămâneți copii!

Poveștile copilăriei