Umbrele pădurii m-au condus spre acest loc unde copacii înţeleg durerea … aici e suficient să atingi scoarţa zgrunţuroasă şi chinurile devin realitate: cu dinţii încleştaţi, cu unghiile rupte, cu mintea bolnavă, cu suflteul plecat din trup … cu gândurile prăbuşirii în ochi.
E un spectacol al unei realităţi de care uneori fug pentru că nu o mai suport … pentru că uneori nu mai pot gândi dacă o las să mă domine … de atunci acea imagine mi-a rămas în minte ca un cântec ce îl auzi dimineaţa la trezire şi rămâne cu tine pentru totdeauna … seară de seară acele imagini sunt vii în mintea mea şi parcă le trăiesc de fiecare dată cu o intensitate şi mai mare … umbrele pădurii …
Leave a reply