Ca şi fotografi ne exprimăm prin fotografiile pe care le facem. Emoţia momentului, a aşteptării se concretizează în acea fotografie. Două, trei, patru, cinci drumuri în acelaşi loc: lumina nu ţine cont de timpul nostru sau de eforturile pe care le facem. Uneori trece un an şi nu reuşeşti să surprinzi un anume subiect/loc/locaţie în lumina pe care ţi-o doreşti.

De ce, totuşi, ca şi fotografi simţim nevoia să scriem uneori? Pentru că este vorba despre trăire. Atunci când momentul este trăit intens simpla reprezentare digitală pe un ecran a unei fotografii parcă nu este deajuns. Dacă am putea printa fiecare fotografie pe care o considerăm specială … asta ar fi ceva. Printul respiră mai multă emoţie decât ecranul monitorului. Dimensiunea mare a unui print, mai ales când vorbim despre peisaje te impresionează la alt nivel decât simpla redare pe un monitor.

Şi totuşi nu întotdeauna găsim cuvintele potrivite. Nu întotdeauna reuşim, ca şi fotografi, să exprimăm întreaga gamă de trăiri şi emoţii ce aparţin unui moment ce a trecut şi care a rămas unic şi deosebit doar în amintirea noastră … o parte din acel moment o punem în fotografie şi sperăm că cel care priveşte să simtă ceva din ce ar fi simţit dacă ar fi fost acolo cu noi.

Iată de ce uneori scriu cuvintele ce sunt ascunse în fotografie în locuri numai de mine ştiute, rezultate din propriile mele trăiri în faţa unui moment unic, special!

[spider_facebook id=”1″]