In fotografia de peisaj se unesc doua tipuri de fotografi: cei care au creat imagini o viata si in final s-au regasit in peisaj si astfel au descoperit natura si cei care au mers pe munte si incet au descoperit fotografia. Abordarile difera si ambele tabere au atat valori cat si minusuri. In final ar trebui sa nu conteze. In final doar imaginea ar trebui sa fie cea care sa impresioneze. In esenta nu conteaza daca urci sau nu munti, daca esti pe marginea drumului de tara, daca te plimbi in jurul muntelui daca urci un deal … nu are nici o importanta atata timp cat imaginea produsa exprima ceva. Poate fi ceva frumos, misterios sau care pur si simplu impresioneaza si trezeste trairi si sentimente.
In tura mea din Dolomiti am incercat, pe langa cadrele clasice, sa continui o serie pe care am inceput-o anul trecut si in care am incercat sa surprind Dolomitii altfel. Am ales sa nu includ cadrele cunoscute sau stancile reprezentative … sau daca le-am introdus am incercat sa le scot cat mai mult din context. In aceste fotografii sunt Dolomitii mei … si cand spun ai mei ma refer la reprezentarea lor din mine .. .asa cum i-am perceput: misteriosi, puternici, periculosi, impunatori, plini de povesti si povestiri fantastice. Sper sa va placa si daca “DA” atunci lasati si un comentariu. Mersi!