Conceptul şi programul workshopului
Vă invităm într-o fascinantă călătorie fotografică pe valea Arieşului, printre casele moţilor, pe la poalele Bedeleului, prin Rimetea, Roşia Montană şi Lacul Geamăna. Primăvara, cu verdele crud şi copacii înfloriţi oferă oportunităţi fotografice deosebite. Vom fotografia la răsărit în zone precum Sălciua şi Rimetea, vom explora culorile apusului iar seara vom discuta şi edita fotografiile realizate pe parcursul zilei.
În cadrul workshopului vom aloca o zi pentru un traseu pe dealurile din Sălciua pentru a surprinde acele case tradiţionale din zonă iar o altă zi o vom petrece fotografiind în Roşia Montană şi la Lacul Geamăna. Seara vom edita fotografiile realizate pe parcursul zilei şi vom analiza fotografiile participanţilor.
Workshopul se adresează tuturor pasionaţilor de fotografie, indiferent de aparatura pe care o deţi sau nivelul fotografic.
Programul pe scurt al workshopului:
Joi
Sosirea participanţilor şi o scurtă sesiune foto în zonă. Seara servim cina sub formă de prânz iar apoi trecem la primele discuţii fotografice.
Vineri
Răsărit pe dealurile din Sălciua. Urmează micul dejun iar apoi plecăm într-o tură foto de o zi în zonă. Pe drum vom avea asigurate nişte pachete de drum iar seara vom servi cina sub formă de prânz. Dacă va fi cer senin vom face şi câteva fotografii nocturne.
Sâmbătă
Răsărit in Rimetea. După micul dejun vom face o tură foto de o zi în zona Roşia Montană – Lacul Geamăna. Seara, după cină, continuăm analiza fotografiilor realizate pe parcursul zilei.
Duminică
Micul dejun şi ultimele discuţii înainte de terminarea workshopului.
Serile se vor desfăşura sub forma unor prezentări de fotografie cu editare foto.
Preţuri de participare şi condiţii
– Preţul este de 650 RON/participant (avansul este de minim 300 RON)
– Pentru însoţitori taxa este de 450 RON/persoană
NOTA: însoţitor înseamnă o persoană care vine cu un participant dar nu participă la discuţiile şi activităţile foto şi nu are aparat foto
*Cazarea se realizează în camere cu două paturi şi baie în cameră
DETALII DE PLATA SI CONDITII DE RETURNARE A BANILOR
*Inainte de a efectua plata vă rog să trimiteţi un email la bonciutoma@yahoo.com pentru a verifica disponibilitatea locului. După primirea confirmării puteţi plăti
* Plata integrală trebuie făcută până la data de 4 aprilie 2014
– In cazul în care tura foto se anulează din diverse motive veţi primi înapoi suma integrală de bani sau vom reprograma tura foto de comun acord
– Dacă un participant face plata şi din anumite motive anunţă înainte de data de 14 martie 2013 inclusiv că nu mai poate participa va primi înapoi toată suma plătită
– Dacă un participant face plata şi din anumite motive anunţă după de data de 15 martie 2014 inclusiv dar înainte de 3 aprilie inclusiv că nu mai poate participa va fi oprită suma de 450 RON aferentă cheltuielilor comune iar restul va fi returnat
– Dacă un participant face plata şi din anumite motive anunţă dupa data de 4 aprilie 2014 inclusiv nu i se va restuti suma plătită nemaifiind timp pentru a găsi un înlocuitor
Informaţii suplimentare şi date de contact
Pentru orice întrebări mă puteţi contacta la email bonciutoma@yahoo.com sau la numarul de telefon 0741 77 10 42 (Vodafone) sau pe Facebook la http://www.facebook.com/tomabonciu
Leave a reply